Şi mă întreb dacă sunt o actriţă chiar atât de bună, ori dacă pur şi simplu asta mi-e natura. Îmi îndeplinesc mereu rolul din spatele unei măşti de superficialitate, detaşament, ignoranţă, ca mai apoi după căderea cortinei să rămân singură, încremenită, speriată de propriile-mi gânduri haotice. Actorii nu mint, ei doar au mai multe măşti în spatele cărora se ascund cu măiestrie dar la finalul zilei rămân simpli oameni cu nişte suflete şifonate, călcate în picioare de prea mulţi spectatori.
Nu mai ştiu nici câte mail-uri de rămas bun am lăsat în urmă.Sute de rânduri scrise parcă din obligaţie ori din nevoia de a intensifica durerea,de a-mi anunţa dezinvoltă plecarea.Toate terminate la fel de patetic cu o frază de mult fumată “Greu de uitat şi imposibil de adus înapoi”. Mereu am evitat să mă justific în faţa oricărui iforgothisname şi mereu am evitat să mă implic. Iar acum…
- …iar acum toate conceptele tâmpite ţi-au fost schimbate de acest youllneverforgethisname. Ştiam că paravanul după care te ascunzi e atât de transparent atunci când e privit de cei ca tine.
-Cei ca mine? Paravan? Eu credeam că sunt nebună.Nu te mai uita aşa cu rânjetul ăla,şti cât mă enervează!
-Şi eu sunt ca tine, poate chiar mai nebună, nu degeaba suntem atât de apropiate. Da, paravan, ca atunci când eşti în neglije. Ce ai de gând să faci? Accepţi dependenţa ? Tocmai tu? Parcă ieri strigai în stânga şi în dreapta că nu îţi place asta, că atunci când tipu’ devine dependent de tine, te sufocă, te constrânge şi pleci fără un cuvânt. Înţeleg că misterul te atrage însă noi, oamenii, prin felul nostru de a fi de multe ori deformăm adevărul. De ruşine ne arătăm lumii altfel. Crezi că îl cunoşti?
-E o dependenţă reciprocă. E diferit, tu nu pricepi. Încă îmi susţin toate afirmaţiile, mereu am să o fac. Când mă cunosc pe mine îl cunosc şi pe el. Parcă eram la fel, sau ai uitat? Eu nu îmi ascund slăbiciunile, defectele şi toate rănile care dor la o adiere de vânt, iar apoi încrederea nu vine doar pe jumătate.
-O să fie greu!
-Deja e greu şi nu e nevoie să ţipi. Nu am nevoie de gratuităţi ori de jumătăţi de măsură ,vreau să trăiesc cu el tot, iar pentru asta sunt dispusă de orice sacrificiu.
-Nu te mai recunosc să ştii! Nici măcar nu îmi pot da seama când a avut loc schimbarea asta, poate e bine venită cine ştie?
[nu mă recunoşti?! Eu tocmai m-am regăsit]
end.
