AlbNegru

În acelaşi oraş monocrom şi opac străzile gem sub ploaia măruntă.Zeci de umbre incolore purtate de aceiaşi oameni încruntaţi cutreieră locurile deja cunoscute.Vitrinele magazinelor îmi dezvăluie reflexia ta printre amprentele micuţe ale mâinilor unui copil.Eşti în spatele meu şi îmi zâmbeşti blând.Te urmăresc cu privirea sedată în timp ce un val de lacrimi sărate îmi inundă bursc ochii.Să fie rezultatul unei minţi bolnave ori oboseala îşi spune în cele din urmă cuvântul? Oricum ar fi mă cuprinde o stare de letargie şi nu mai simt nimic decât o durere dulce amară şi un sentiment acut de dor care mă apasă cu o greutate crescândă cu fiecare zi ce trece.Şi trec toate la fel de inutil forţate de o rutină obositoare.

Cu gesturi nevrotice şi cu doze industriale de cofeină pulsându-mi prin vene,îmi aprind o ultimă ţigară,o ultimă doză de nicotină ce are să îmi creeze regrete mai apoi.Privesc cercurile dense de fum gri purtate de adierile reci ale vântului înconjurându-ţi chipul.Eşti dezamăgit.Ştiu…şi eu sunt.Mă las prinsă în capcana nesiguranţei.O nesiguranţă dictată de o raţiune infectată cu mult prea multe decepţii şi remuşcări.Poate doar singurătatea a devenit duşmanul lucidităţii mele,sursa tuturor incertitudinilor în centrul cărora mă uit adesea,cu o consecvenţă sadică.

Îmi abandonez conştient sufletul într-o dependenţă ce mi-ar putea fi letală,pentru care nu aş accepta nici o terapie,o dependenţă care încet devine parte din mine şi îţi mărturisesc că nu am întâlnit un sentiment mai plăcut.

Te urmăresc inertă în timp ce gălăgia oraşului se pierde în surdină.Ai în ochi acea sclipire ce-mi insuflă o încredere oarbă,chiar dacă mi-am promis că nu o voi mai cunoaşte.Eşti aici şi totuşi la sute de kilometri distanţă,vreau doar să îmi aduci cu tine culorile primare,nimic mai mult iar apoi să îmi forţezi retina să le recunoască.Se pare că sufăr de o formă de discromatopsie sentimentală,care continuă să îmi pună piedici.Poate mi-am desenat viaţa în prea multe nuanţe de gri până acum sau poate eu doar am ţinut mecanic creionul, lăsându-mă ghidată de nişte artişti proşti.Spuneam că potretele de multe ori ies urât color,culoarea le strică,dar întreaga mea existenţă nu are să se rezume niciodată la un simplu portret,nici măcar un peisaj, ci mai degrabă la un tablou abstract,unde culoarea e indispensabilă,doar şti cât urăsc monotonia.Un tablou cu dimensiuni impresionante,în continuă schimbare,tablou căruia nici măcar eu nu îi voi înţelege vreodată imaginea de ansamblu,însă care va fi curând deliciul oricărui critic.

Odată cu cea din urmă fâşie de fum dispare şi reflexia ta,iar ca de fiecare data simt că ai zdruncinat din temeli o parte din mine.Un somn lung,de câteva săptămâni sau poate luni ar fi bine venit acum.M-aş trezi apoi lângă tine,în aşternuturi albe,şifonate,m-ai săruta lacom şi mi-ai spune că am nevoie de tine.

Realitatea anostă îmi şopteşte să îmi reiau zâmbetul arogant,să mă întorc şi să înfrunt pentru încă o zi privirile întrebătoare ale străinilor,în timp ce viitorul îmi strigă cu o voce gravă să nu renunţ la el.Acum ştiu că nu delirez,nu ar fi posibil,prea multe sentimente contradictorii se ciocnesc violent în mine zgâriindu-mi sălbatic orgoliul încă intact,însă care e gata să cedeze în orice moment.În mod paradoxal realizez că e o durere mult prea reală şi frumoasă ca să-mi permită să mă îndoiesc vreodată de ea.

Tânjesc după o cafea tare cu mult zahăr,într-o cafenea întunecată unde pluteşte mirosul de nicotină pe acorduri de jazz, ca mai apoi să-mi las degetele pătate fie de cerneala neagră ce are să îmi respingă gândurile haotice,fie de grafitul care nu le-ar înţelege.

end.

Din nou si din nou

Să o întâlnesc într-un alt el.Un el de care să nu depind nici o clipă,însă care să îmi creeze dependenţă.Cineva capabil să îmi acapareze gândurile din miez de noapte şi întreaga fiinţă ce ascunde un orgoliu de proporţii colosale. Cu fiecare atingere mai mult sau mai puţin întâmplătoare totul ar striga chemistry şi poate atunci aş înţelege rolul clişeelor în care majoritatea se pierd inconştient.

M-aş dărui lui trup şi suflet chiar dacă nu m-ar avea niciodată.Ar fi parte din motivaţia de care acţiunile mele depind şi nu ar încerca din exces de egoism să îmi limiteze orizonturile.Nu aş pleca,aşa cum am plecat de lângă tine,de lângă voi ,pentru că m-aş pierde în labirintul propriilor iluzii,iar toate hărṭile ar fi la el.Tu eşti un film vechi pe care l-am văzut de prea multe ori,căruia îi ştiu începutul,finalul,care nu reuşeşte să mă surprindă nici în cea mai mică măsură.Ţi-am cunoscut scenariul,distribuţia,replicile anoste pe care le repeţi mecanic,poate mult prea devreme ori poate mult prea târziu.

Acum o întâlnesc într-un tip cu vibe regal, bine ancorat în prezent,însă care trăieşte în viitor.Cu o gândire logică,uneori mai logică decât a mea,reuşeşte să îmi indice acea linie de echilibru parcă obligându-mă să o urmez.După fiecare ironie atent plasată mă aştept la o replică la fel de incisivă tocmai atunci când balanţa tinde să se încline în favoarea mea.

Eu aş putea câştiga ori pierde,însă alături de el succesul ar fi garantat în ambele părţi.Poate greşesc zicând ambele părţi,pentru că atunci aş deveni parte din el iar el parte din mine.Acea completare sublimă,egală,finalizată în sentimente reale.

Vântul rece,parcă străin acum îmi usucă cele din urmă lacrimi,ultimele dovezi de slăbiciune.Pete de lumină scaldă cerul crud al dimineţii,iar stelele ascultă ecourile vagi ale bufniţelor alungate de începutul unei noi zile.Din îndepărtare,printre munţii înalţi,astrul incandescent îşi înalţă ezitând coroana ce goneşte întunericul opac care mi-a deşirat regretele.

Ţinând timpul de mână Soarele îmi dezvăluie reflexia în prezent a unei fete cu ochi căprui.Privirea i-a fost răpită de zborul lent al unui avion,pe care îl urmăreşte explorând cerul,îndreptându-se către noi lumi.Chipul îi schiţează un zâmbet larg iar în suflet i s-a înrădăcinat o nouă dorinţă.

Nu mai visez la cireşi înfloriţi în zile de februarie.Nu mai am nevoie de primăveri infinite şi nici nu mai aştept pe cineva care să mă ia de mână şi să îmi spună zâmbind “poṭi fi cine vrei tu să fii”.Poate am învăţat să iubesc ploile şi poate odată voi sta în mijlocul furturnii fără să depind de protecţia cuiva.

end.