Asteptarea — ca ritm ascendent — defineste aspectul dinamic al vietii. inteleptii — datorita exercatiului luciditatii — o suspenda, fara ca totusi sa inlature surprizele viitorului. Numai idiotenia — perfectiune a ne-asteptarii — se asaza in afara de timp si de viata. O detasare completa de lucruri nu trebuie sa ne permita mai mult de ceea ce ar fi emotiile unui idiot. Dupa fiece intensitate, nu redevii persoana, ci obiect. Apropierile de Absolut au urmari mai grave decat orice intoxicare. Starea consecutiva betiei e domoala si placuta fata de intepenirea ce urmeaza slabiciunilor implinite pentru Dumnezeu. Accesul ultim te face doar sa simti groaza de a nu mai intelege nimic si nu reintri in materie decat dupa extaz. Cine ar avea curajul sa defineasca acele clipe in care sfintii se uita-n sus spre idioti? Preocuparile teologice au impiedicat cunoasterea de sine a omului. Acesta, proiectind in Dumnezeu tot ceea ce nu e el, ne putem da prea bine seama la ce descompunere sinistra ajungea, daca isi aplica interesul si curiozitatea asupra lui insusi din inceputuri. Antipodul atributelor divine reduce omul la dimensiuni de vierme. si, intr-adevar, unde am ajuns cu psihologia si cunoasterea de sine? Sa ne transformam in viermi, in viermi ce n-au nevoie sa-si mai caute cadavre…
Prostia este o suferinta nedureroasa a inteligentei. Ea apartine naturii si n-are astfel istorie. Nici macar in patologie nu intra prostii, fiindca au de partea lor eternitatea. Icoana cea mai veridica a lumii s-ar putea alcatui din „licaririle“ unui idiot — daca el ar putea invinge senzatia de putrezire a sangelui si si-ar da seama uneori de fluxul infinitezimal al inteligentei sale. Vocea sangelui este o elegie neintrerupta. A trai sub semnul muzicii inseamna oare altceva decat a muri cu gratie? Muzica sau incurabilul ca voluptate...De n-ai usurat pe nimeni in a nu fi, n-ai cunoscut nicicand lanturile fiintei si nici emotia dureros de rara cand cineva iti multumeste de a-l fi sprijinit in moarte, de a-i fi intarit sfirsirea si gindul sfirsirii, de a-l fi scutit de trivialitatea incurajarilor si a nadejdilor. Nici nu ne inchipuim ce multi sunt acei ce asteapta sa-i dezlegam de fericire… Cele doua tipuri de filozofi: cei ce gindesc asupra ideilor si cei ce gindesc asupra lor insisi. Deosebirea dintre silogism si nefericire...Pentru un filozof obiectiv, numai ideile au biografie; pentru unul subiectiv, numai autobiografia are idei. Esti predestinat sa traiesti in preajma categoriilor sau in preajma ta. in felul ultim, filozofia este meditatia poetica a nefericirii. Oricate pretentii am avea, in fond nu putem cere vietii mai mult de permisiunea singuratatii. ii oferim astfel prilejul de a fi generoasa si chiar risipitoare...
Rostul muzicii este sa ne mingiie de ruptura de natura, iar gradul slabiciunii pentru ea indica distanta noastra de originar. Spiritul se vindeca de propria autonomie in creatia muzicala. Finetele anemiei ne fac permeabili unei alte lumi, iar in tristetile ei cadem perpendicular pe cer. Tot ce nu e sanatate — de la idiotenie la genialitate — este o stare de groaza. Sensibilitatea pentru timp e o forma difuza a spaimei. cand nu te mai poti gindi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idiotilor, ca si senzatiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferenta ca in nesfirsitul gol al misticilor se agita o tendinta secreta de inaltare, pilpiie stingher un avint vertical, pe cand vidul orizontal al idiotilor este o intindere stearsa pe care luneca surd teroarea. Nimic nu unduieste desertul monoton al imbecilitatii si nici o culoare nu insufleteste clipa vesnica si zarile ei moarte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu